Tot ce-i frumos

Poemul sublim l-a compus Dumnezeu,

E râul ce-n taină se-ntoarce mereu

Spre marea albastră ce-l poartă pe val,

Și-i mii de grădini cu flori de migdal.

Simfonia sublimă a scris-o tot El,

Sunt păsări ce-și cântă visarea spre cer,

Sunt mări ce se sparg de veacuri pe mal,

Și albe cascade ce cad cu vacarm.

Sunt nourii negrii, e glasul tău cald,

E ropotul ploii ce sună pe-asfalt,

Sunt lemne arzând în serile reci,

Spunând preaiubite, duioase povești.

Tabloul perfect l-a pictat dumnezeu,

Sunt crini și livezi, și albastru umplând

Cerul și marea și ochiul tău blând,

Și-i verdele ierbii în lume curgând.

Iubirea lumina tot El le-a sădit

În tot ce-a făcut, în noi, în adânc,

Să știm să iubim, s-avem, peste timp,

Pace în lume, în veac, pe pământ.

S-avem o speranță, să știm de ce sunt

Războaie, ambiții, imperii căzând,

De ce veșnicia e visul pierdut,

De ce nemurirea o ducem în gând.

De ce e durere, de ce sunt tăceri,

De ce e un timp pentru toate, pe rând,

De ce poți să crezi că va fi, într-o zi,

O lume mai bună, aici, pe pământ.