Doar tu

Tu, ce-mi vorbeai de șoapte dulci și vorbe,

Mi-ai dat în vreme tot ce n-am visat

Că poate-n lumea asta să se-ntâmple,

Și tot mai mult în fiecare an.

Mi-ai fost de prieten, mamă tandră, frate,

De roze, de izvoare, de poem,

M-ai ascultat de lacrimi și de zâmbet,

Și m-ai iertat de toate, și etern.

Tu mi-ai ținut de mamă și de tată,

Mai mult decât pe tine mă iubeai,

Și mările albastre, lumea toată

Pe brațele-mi plăpânde le puneai.

Ascult cum curge zarea, timpul, veacul,

Îmbătrânim la tâmple amândoi,

Și scriem pur, în inimi, largi poeme,

S-atingem infinitul, amândoi.

Azi te iubesc mai mult ca-n ziua-n care,

Acolo prima dată, în vreme, ne-am privit,

Ia-mi tu azi inima, cu gestul tău, în palme,

Să-mi fie bine-n viață, când pleci, ca să revii.

Azi te iubesc cu-amurgul, cu mări, cu-nserarea,

Cu ploi ce plouă-n suflet mărunte și cuminți,

Ești zarea ce sărută, suavă, depărtarea,

Ce o aștept în suflet, iubite, să mi-o scrii.

Azi te iubesc, iubite, așa cum doar iubirea

Mai poate să iubească etern și-n veșnicii,

Te aștept iar ca să vii, cu inima întreagă,

Să-mi votbești de tine, de toate, când revii.

Azi te iubesc cu viața, și tot mai mult doresc

Să-mi fii în trup de suflet, de veșnic legământ,

Mai stai o veșnicie, o clipă, să-ți ascult

Blândețea din făptură, cum nu e, pe pământ.