Bunica

Mi-e dor de bunica, de vorba ei caldă

Ce blând îmi vorbea de iubirea măiastră,

De albe și albe ninsori pur ningând

Pe case, pe oameni, pe păsări zburând.

Mi-e dor de povestea ce blând mi-o spunea,

Când moară jucam, eu cu ea, pe podea,

Când noi ne spuneam ghicitori și povești,

Când, fără să știi, vremea trece și crești.

Mi-e dor de bunica, de mâna-i duioasă

Ce blând ne-aducea mere roșii la poartă,

Mi-e dor de cuvinte, mi-e dor de tăceri,

De blânda-i răbdare, de mireasma de ieri.

Mi-e dor de mirosul de turte-aurite,

De dulcea-i ființă ce-mi stăruie-n minte,

De tot ce atunci, hoinărind, nu știam

Ce mult va-nsemna, va durea, peste ani.